Eticheta, bat-o vina!

eticheta    Am un prieten. Același de rândul trecut (da, eu sunt loial, nu-i schimb după cum suflă interesul). Și prietenul ăsta al meu nu prea ține la etichetă. La aia din galantar sau de pe raft, căci altminteri, e un tip manierat și prezentabil.

Manierele lui îi spun mereu că încrederea e totul în viață. Ca într-un mariaj… dacă nu poți să nu-ți suni partenerul timp de 2 ceasuri atunci când e la aniversarea șefului, atunci la ce te-ai mai îndrăgostit de el? De partener adică.

Cum spuneam, lucrurile scrise/tipărite îi deschid canalul încrederii aproape oarbe. Atât de oarbă, încât atunci când a fost admonestat pentru că nu-și arunca ochii pe etichetele produselor, a ripostat: «Prefer o carte bună!».

Fiind și mărinimos din fire – asta știți din episoadele precedente – s-a oferit ca de ziua mamei să-i facă el cumpărăturile. Mama îi scrisese pe listă că vrea lapte, zahăr și făină pentru o prăjitură ca la patiserul-șef acasă. Și astfel s-a decis ca ziua mamei să fie sărbatorită într-un cerc mai larg : să vină și primarul, că tot ne cunoaștem cu el, ș.a.m.d.

Începu să se lase seara când incinta gemea de invitați tot unul și altul. Și atunci sosi și momentul cheie: prăjitura specială și suflatul în lumânări. Lumânările erau gata, la fel și chibriturile, șampania stătea să pleznească de voioasă ce era, invitații erau în delir, dar prăjitura nu mai venea de la bucătărie! Prietenul meu s-a îndreptat precipitat într-acolo și nu mică-i fu mirarea când iși găsi mama în lacrimi: «Pră-prăji-prăjitura…a…aaah…am ratat-o!». Nu mai e nici un secret că la auzul unei așa nenorociri, invitații și-au luat rămas-bun, tălpășița și cadourile înapoi.

Pentru a elucida misterul, au dus prăjitura, așa ratată, la o autopsie efectuată de un maestru cofetar renumit. Acestuia i-a fost de-ajuns o privire ca să pună verdictul : «Prea puțin lapte!». Mama se jura că a respectat întru totul cantitățile din rețetă. Prietenul meu avea încredere în mama lui, dar totuși, se hotărî să verifice.

Și nu i-a fost greu să găsească vinovatul: sticla de lapte (!!) care intrase puțin la apă deși își păstrase forma… la drept vorbind, ai fi putut să juri că e banalul litru de lapte, cu care suntem obișnuiți… Dar, nu! 850ml stătea scris într-un colț (care colț?) pierdut, uitat, trecut atât de des cu privirea când ochii zburdă avizi printre rafturile doldora de bunătăți. Așadar, asistăm cu-mic-cu-mare la mici «retușuri» din partea producătorilor, care gândind mai întâi la buzunarul lor și abia apoi la pacea mondială, au mai găsit o metodă să-i vină de hac clientului inocent.

Povestea de față are la bază personaje şi întâmplări adevarate. Numele acestora, ca și anumite detalii, au fost intenționat schimbate pentru protejarea identității. Astfel, sticla de lapte era in fapt un flacon de detergent. Dar esențialul e că reducerea conținutului unui flacon se intâmplă pe fondul păstrării formei ambalajului (pentru inducerea în eroare) și a prețului (pentru rotunjirea încasărilor) . Din ciclul cumperi mai putin, plătești la fel.

Trăiască capitalismul, tovarăși!

Anunțuri

Un gând despre „Eticheta, bat-o vina!

  1. Vam

    Au inceput sa reduca si pachetele de unt acum. nu mai au 200g, ci 180g. nici nu mai stii cum sa calculezi ca-ti da cu virgula. am inceput sa duc calculatorul cu mine la cumparaturi :-))

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s