De ce unii sunt lefteri măcar o dată pe lună?

[sau, despre cum am spart roata şoarecelui în 81 de bucăţi.]

leacuriŞtiu. Toată lumea pune pe seama tinereţii tale micile eşecuri financiare lunare, care te fac să mai ceri în stânga şi în dreapta, cate 50-100 de lei cu împrumut până la salariu. Şi ştiu, e frustrant să primeşti sfaturi de economisire, mai ales de la cei care te împrumută (dealtfel, binevoitori).

Ce e drept, de cele mai multe ori, prins in cotidian, nu îţi dai seama de ce ai putea face pentru a avea mai mulţi bani şi de a nu te pune în asemenea situaţii. Cum ar spune un MLM-ist bătrân şi celebru, eşti „in the rat race” şi asta te ţine suficient de ocupat, ca să nu te poţi gândi în linişte la modalitatea de ieşire. Dar cred că ai vrea să ştii care este acel moment zero, în care ai ieşit din roata şoarecelui şi începi să înclini balanţa în favoarea ta.

De obicei, când o problemă devine atât de mare în mintea mea, încât simt că mă sufocă, fac ce făceam şi în facultate (când mă puneam în situaţia de a citi un tom întreg intr-o zi); o împart pe capitole, o desfac în bucăţele cât mai mici, cât mai mărunte astfel încât, să le dovedesc una-câte-una, devine o joacă de copil. Roata şoarecelui nu e indivizibilă. O să o sparg în câteva bucăţi, să ne uităm împreună mai cu atenţie la ele.

După o primă zdruncinătură, se desprinde în două emisfere, încă mari. Când îmi pun întrebarea „De ce nu îmi ajung banii? ”, apar răspunsurile:

  • Cheltui prea mult.
  • Cîştig prea puţin.

Hmm… Hai să o luăm pe prima şi să o mai dăm o dată de asfalt, să vedem ce iese? Cînd mă întreb „Cum îmi cheltui banii pe care îi câştig lunar?”, bucata explodează în mai multe bucăţele colţuroase, dar încă masive:

  • Platesc chirie/rată la credit imobiliar;
  • Plătesc servicii;
  • Plătesc combustibil;
  • Plătesc haine;
  • Plătesc gadget-uri;
  • Plătesc cumpărăturile de la hypermarket;
  • Plătesc pentru distracţie, bere, poate un film.

Phii! Uite că merge treaba asta! Mă gîndesc să mă duc şi să aduc un lighean, ca să le pot arunca pe toate astea direct de la balcon, odată, ca să văd dacă se mai pot sparge. Şi la contactul cu asfaltul, din 8 se fac 80 de probleme mici, pe care le iau în casă într-o sacoşă, ca să mă uit pe rând, atent, la ele.

Folosind două instrumente, pe cât de vechi, pe atât de precise (creionul şi hârtia), constat printre altele, că:

  • N-am mai renegociat chiria de 3 ani (în jos, evident);
  • Am un abonament de telefonie fixă de 2 ani, de care nici nu ştiam;
  • Aş putea să-mi reduc abonamentul la telefonie mobilă, pentru că nu folosesc decât un sfert din resursele pe care mi le pune la dispoziţie;
  • De ce fac 900 de km lunar prin oraş?!
  • Am dulapul plin de haine, port doar un sfert din ele.
  • Ce aş putea face cu cele două telefoane mobile în plus, care stau cuminţi în cutia lor?
  • Un coş de cumpărături la hypermarket de 400 de lei? Cine mănâncă mâncarea aia?
  • Şi tot aşa…

Ei bine, aşa-i că e câte ceva de făcut? Până să mai aduc bani în viaţa mea, trebuie să învăţ să îi păstrez lângă mine pe cei care vin deja şi chiar să transform pierderea în câştig.

Şi, dacă alegoria a fost prea lungă, uite o concluzie scurtă: problema banilor poate fi copleşitoare într-un anumit moment al vieţii. Doar că problemele mari se rezolvă prin dezasamblarea lor în mai multe bucăţi mai mici şi mai uşor de înţeles, apoi rezolvarea lor pe rând. Rămâne în continuare o problemă mare, dar nu mai poate copleşi pe nimeni.

PS: Data viitoare, spargem şi cealaltă emisferă: „Câştig prea puţin”, să vedem ce-i în ea.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s