Lentila deformată şi reţetele succesului

[sau despre cum se vindecă de scepticism]

glass of water 2

photo credit: HKmPUA via photopin cc

O prietenă foarte bună îmi tot atrage atenţia că folosesc cuvinte cu sens negativ prea des şi că am aşteptări foarte scăzute de la orice. În esenţă, ar fi vorba de o combinaţie de simptome, de la scepticism cronic, la sarcasm în fază avansată, combinat cu elemente de scenarită ușoară. Prietena de care vă povestesc îmi spune că folosirea acestor cuvinte îmi taie din avântul creativ şi îmi inhibă pofta de a-mi imagina că mi se pot întâmpla lucruri pozitive, împiedicându-le, binenţeles, să se întâmple şi în realitate.

Sincer să vă spun, scepticismul simt că îl am în sânge (nu ştiu de unde, poate din copilărie, sau de la o genă a unui strămoş îndepărtat, care nu a vrut să adere la cultura Cucuteni), sarcasmul mi se pare foarte haios, pentru că îl impletesc deseori cu niţel umor, astfel încât să fie mai uşor de degustat, iar în oameni nu m-am încrezut niciodată până la capăt, astfel că nici aşteptările nu au putut fi mai de soi. Cred că îmi place să port această lentilă prin care văd lucrurile, sau doar m-am obişnuit cu ea.

Numai că, nu m-am întrebat niciodată dacă, atunci când mă uit la planurile de viitor, sau la visele mele, folosesc aceeaşi lentilă, sau o dau jos? Pentru că dacă aş folosi-o, ar însemna să văd doar ce nu se poate face în legătura cu orice. Ar însemna să îmi concediez visele ca fiind nerentabile, ar însemna să stau la locul meu ca să nu fie mai rău, ar însemna să renunţ la un plan pentru simplul fapt, că ar putea să nu meargă. Nuuu, nu fac eu asta cu visele şi planurile mele! Oare?

Să luăm un exemplu banal şi comun: o grămadă de oameni pe care ii cunosc işi doresc să fie mai prosperi decât sunt acum. Unii dintre ei işi doresc chiar să fie milionari. Nu e nimic rău în asta, dar prin lentila mea dragă, aceştia devin nişte visători boemi. Piaţa muncii nu îi va lăsa să câştige mai mult în vremurile acestea, sau vor putea rămâne fără niciun job, în căutarea unuia mai bun, iar milionari nu vor putea fi, dintr-o sută de motive foarte probabile, pe care le-aş putea înşira aici.

Dar hai să scoatem lentila şi să vedem ce se întâmplă? Totul se transformă din “n-are cum”, în “ce-ar fi dacă?”, iar de acolo e pură explorare. National Geographic, baby! Nu există reţete pentru marile realizari, cum nici marii descoperitori ai lumii nu au avut o hartă dinainte. Fiecare e unică şi poleită cu un gros strat de emoţii. Da, emoţii! Pentru că ele, şi nu un calcul de rentabilitate, te vor determina să îţi dai jos lentila ta dragă şi s-o ţii în buzunar. După emoţie, va veni raţiunea şi îţi va argumenta alegerea, pentru a închide cercul.

Aşadar, în calea ta spre succesul personal, e nevoie de o emoţie, pentru a te determina să dai jos lentila fricilor şi inhibiţiilor şi să porneşti în explorare, însă e nevoie şi de această disciplină, de a căuta mereu partea pozitivă a lucrurilor, a ideilor, de a o cultiva, de a învăţa să combini trăsături pozitive din lucruri, pentru a obţine alte lucruri şi mai extraordinare.

Nu ştiu cum să îţi spun să faci astfel încât să declanşezi această emoţie, însă dacă intri în Spiţerie, vei afla cum să dobândeşti disciplina de a căuta mereu partea pozitivă (şi aici nu e neapărat vorba de sesizarea jumătăţii pline a paharului, ci mai degrabă de găsirea oportunităţilor în medii ostile).

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s