Șeful mai mic

sefu cel mic (1024x579)Fiindcă i s-a urât cu binele, prietenul meu a demisionat din postul de vânzător de telefoane ca să-şi încerce norocul în publicitate. Şi norocul nu s-a lăsat aşteptat: pac!, o reclamă cu indieni. Adevărați. Indienii, îi ştii: sunt mulți, vorbesc tare şi mult şi mănâncă foarte condimentat. Dar sunt nişte băieți de zahăr. Cam ars.

Pe platoul de filmare, ca peste tot dealtfel, există o ierarhie: unii sunt sub papucul altora, care la rândul lor, tre’ să dea explicații tartorului general. Astfel, amicul meu ocupa cu demnitate o poziție de entry level, adică avea mai mulți şefi şi niciun subordonat. Dar ego-ul său era împăcat cu această stare de fapt.

Dezavantajul e însă, că din această poziție, sunt unii băieți deştepți care te confundă cu un fel de „valerică”, adică un băiat bun la toate şi care n-are altă treabă decât să se pună la dispoziția unuia sau a altuia, după cum aceştia catadicsesc. Greşeala pe care amicul meu a savârşit-o, a fost să fie el bun la suflet, cum îi e felul şi să nu opună rezistență atunci când era solicitat chiar în afara atribuțiilor prevăzute de postul său, care se mai citeşte si „fişa postului” sau job description. Bun. Şi totuşi, catastrofa n-a venit de aici.

Un egal de-al său, un alt entry level, dar cu o mână de experiență în plus, a găbjit ocazia şi îl întrebă într-o zi, aşa, nitam-nisam că cică unde a fost mai deunăzi? Cu bunăvoința celor 7 ani de-acasă, amicul meu îi răspunse pe unde umblase (în interes de serviciu, evident!). Pe urmă, închipuindu-şi că nutresc reciproc sentimente de prietenie sinceră cauzată de poziția lor egală, amicul meu îl întrebă la amiaz’ despre locul unde vor prânzi…răspunsul veni sec şi neprietenos: „Întreabă-ți responsabilul!”. Atunci, amicului meu i se păru ceva suspect în lipsa de amabilitate a răspunsului primit; dar încă mai credea într-o relație dacă nu de prietenie, măcar de convivialitate.

Fals!

În aceeaşi zi, dar mai târziu, acelaşi egal îi răsări din nou în cale amicului meu şi îl întrebă unde se duce. Prudent dar sincer, amicul îi zise că merge să cumpere o rezistență pentru maşina de vânt. Şi, atenție !, din acel moment, amicul meu avea cu un şef mai mult: „Nu, nu. Te duci de urgență şi aranjezi masa cu gustări şi băuturi!”

„Bine, bine” zice amicul meu „mă duc, dar dacă înainte te duci tu în…” şi continuarea nu e chiar atât de greu de imaginat.

Un egal n-avea cum să-l dea afară, aşa că amicul meu mai lucrează şi azi în publicitate. Şi are şi subordonați.

Morala e că: toți ne visăm şefi, şi de-ndată ce ni se înfățişează un Harpalete, nu ezităm să devenim brusc directori şi să-l luăm la împins vagoane pe cel care în ştatele de plată e remunerat la fel ca noi. In fiecare dintre noi șade, nu foarte ascuns, un mic tiran care ar cam vrea să-i asuprească pe ceilalți, să-i supună și uite-așa să se umfle orzu-n el ! De tiran.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s