ARTE FRUMOASE…PREȚURI UMFLATE

arte frumoase (1024x501)Cum nu v-ați înghesuit să răspundeți la întrebarea mea din post-­­ul anterior, mă simt îndreptățit să cred că fetele sunt prea timide iar băieții nu știu răspunsul corect. De aceea, și într-un caz și-n celălalt, răspunsul adevărat dar ambiguu este: « mult prea scump! ». Pentru mai multă precizie, te invit să parcurgi acest text până la final.

În fapt, cred că ar merita demascați toti cei care în oricare dintre cele 7 arte încearcă să ascundă în spatele abstractului și al enigmei cu orice preț, nepriceperea lor sau lipsa de orice talent. Chiar și ăla de a copia.

Pentru că merită menționat, că în pictură și sculptură cel puțin, artiştii și-au zis că nu mai are rost să încerce să reprezinte un nud sau un castravete, atâta timp cât fotografia o poate face mult mai fidel și muuult mai repede. Și-atunci, de ce să concurezi în zadar cu capacitățile din ce în ce mai performante ale artei fotografice, când poți pur și simplu, să te-apuci de arta non-figurativă?

Treaba e că unora chiar le șade bine în postura de artiști usor abstracți…dar, atenție! Această nouă direcție a deschis ușa și șarlatanilor care în fața propriei lipse de creativitate, îți spun că zborșeala lor în culori vrea să zică niște lucruri care, cum să-ți spun?!… nu pot fi descrise în cuvinte, pentru că nu s-au inventat încă atâtea vorbe pentru câte orizonturi și dimensiuni pot ei exprima…ca o « extorsiune al unui degajament al unei construcții de într-o apă… ».

E ca în muzică…nu tre’ să ai nici voce și nici talent: trântești o fandoseală de lălăială și, cui nu-i place, i-o retezi că n-are gusturi!

Nu vreau să dau lecții, îți atrag doar atenția că în cutia cu bijuterii își mai fac loc din când în când și mase plastice poleite cu aur, care se duce după prima purtare. Noroc bun!

Și fiindcă îți sunt dator cu un răspuns,

prețul unui tablou se calculează ținând cont de cota artistică a unui pictor si de suprafața tabloului. Prelata de aici a ajuns astfel să coste nici mai mult, nici mai puțin decât 2500€. Or, îmi amintesc de la matematici că 0 înmulțit cu ceva, oricât de mare, e tot 0. Așa că dacă înmulțim suprafața prelatei cu 0 cota artistică, constatăm, pe lângă o cacofonie, o eroare de calcul.

Anticipez întrebarea ta cum că, oare cineva a cumpărat prelata?… răspunsul e, slavă Domnului, NU!

Anunțuri

3 gânduri despre „ARTE FRUMOASE…PREȚURI UMFLATE

  1. exposureone

    Raspunsul cred ca e „INCA NU”.
    Sa recunoastem ca sunt unii snobi fara gusturi sau fara un oarecare simt artistic si cu un debit monetar inexplicabil, care vor sa incinga o petrecere pentru alti snobi ca sa le arate respectiva „Prelata zborsita” si ca si ei stiu ce e arta.
    Si, prin acest gest care e, aparent, nesemnificativ, uite cum creste cota artistica a lu’ mesteru’ din garaj care fura prelate noaptea si le zborseste ziua. As putea spune ca e revoltator :). Eu unul as aduna toate preturile astea pentru creatii de nimic si, daca as avea toti banii respectivi, i-as folosi ca sa ii desfiintez 🙂 dar partea nasoala e ca le fac reclama, negativa, dar si asta e in favoarea lor.
    Stie cineva cum desfiintezi pe cineva fara reclama negativa si respectivul sa se razgandeasca in a irosi culorile si prelatele de bunavoie?

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde
    1. Faringosept Filmat Autor post

      Pe mine unul nu ma duce mintea la cum ar putea fi desfiintate astfel de elemente nocive, dar stiu ca microbi au existat dintotdeauna, ba chiar inaintea florilor si a albului imaculat.
      Bucuros primesc comentariul tau draga „expus unu” si iti adresez o calda invitatie sa ne mai calci si altadata pragul!
      P.S. Se vede ca ai ochi de artist!

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s