Comerţul şi gazelele

shopping crowd

photo credit: kevinspencer via photopin cc

Oricât ai fi reuşit să fii cuminte pe tot parcursul anului, şi să nu dai banii pe prostii, în luna decembrie există toate condiţiile să pice toate mecanismele de economisire pe care ţi le-ai creat. În frenezia cu care se cumpără, aproape fără discernământ, în această perioadă, sub stindardul generozităţii, produsele magazinelor sunt aceleaşi, doar puţin poleite de spiritul sărbătorilor. Pe acest fond, laptop-ul care ţi-a făcut cu ochiul tot anul, acum are preţul redus şi două globuri mici pe o rămurică de brad, în colţ. Cum să nu-l iei?

Şi comercianţii sunt mai entuziaşti luna aceasta, pentru ca bonusurile cresc în decembrie, astfel că sunt mai zâmbăreţi şi aplică tehnicile de vânzare mai cu sârg. De cele mai multe ori, aceste tehnici de vânzare te împing în păcat să cumperi, după ce ai rezistat la toate ofertele şi promoţiile din media. Aşa că, hai să dăm o tură prin cele mai interesante (şi un pic perfide) dintre ele.

Tehnica salamului

Să zicem că ai intrat într-un magazin cu gândul la un singur produs, pe care îl şi studiezi interesat în vitrină. Vânzătorul  va dori să îţi vândă pe lângă acel produs si pe cele complementare: accesorii şi două mici servicii, în total o sumă frumuşică.

Ca să nu te sperie, nu-ţi va spune dintr-o dată de tot pachetul, ci pe rând, pornind de la produsul dorit, felie, cu felie, până te trezeşti că ai mâncat tot salamul. Să zicem că laptop-ul costă 3000 de lei, geanta 400 de lei, cablul HDMI 20 de lei, mouse-ul wireless 100 de lei, asigurarea la laptop 30 de lei, garantie extinsa 200 de lei, lichid de şters ecranul 60 de lei şi uite că ai pornit de la 3000 de lei şi ai ajuns la 3810. Dacă ţi-ar fi spus din prima „Dragă client, ce-ar fi să vă vând pe lângă acest laptop produse de 810 lei?”, probabil că ar fi primit o căutătură tăioasă.

Apelul la majoritate

Se mai numeşte şi intoxicare statistică şi ia forme de genul: „Cei mai mulţi clienţi ai noştri, au cumpărat pe lângă acest produs şi produsul X.”; „Trei din patru clienţi cumpără şi asigurarea.”. Apelul la majoritate este foarte puternic, pentru că, inconştient, ne bazăm foarte mult pe alegerile făcute de grupul din care facem parte. Veşnica atracţie a mainstream-ului.

Apelul la autoritate

Un laptop, printre altele, are nişte caracteristici comune, însă când auzi că acel model este deţinut şi de o autoritate în domeniul tehnicii, sau o persoană publică pe care o admiri, parcă produsul capătă un aer aparte. De pildă, mai mult de jumătate dintre români îl admiră pe noul preşedinte al ţării (se vede şi în numărul de cărţi pe care le-a vândut), astfel că, dacă eşti admirator al dânsului şi vei afla că foloseşte acest model de laptop, probabil că pe acesta îl vei cumpăra. „Ştiţi, însuşi D-l Iohannis foloseşte exact acest model! L-a luat chiar de la noi!”; cum să lupţi cu aşa ceva?

Inducerea sentimentului de urgenţă

Această tehnică este extrem de eficientă. Îţi place laptop-ul, dar parcă nu ai da banii. Parcă ai mai aştepta puţin, poate se mai ieftineşte. Pe fondul acesta ţi se spune „Mai avem doar două bucăţi. Să vi-l reţin pe acesta?”. În acel moment se instituie starea de urgenţă, sentimentele de frică dau năvală, iar raţiunea este abolită. Dacă dorinţa e suficient de puternică, iar vânzătorul abil, în cinci minute ieşi cu produsul din magazin.

Dacă rezişti şi pleci, vei descoperi că acel produs există în mai multe magazine la aproximativ acelaşi preţ, că de când e pe piaţă a suferit mai multe ieftiniri şi că probabil va mai suferi încă vreo două în următoarea perioadă. E posibil să îţi dai seama între timp şi că nu îţi mai trebuie.

În concluzie, dragi clienţi, iată cum uneori, suntem nişte gazele ce pasc fără griji în savana comerţului modern, fără nici o idee despre leii, leoparzii şi hienele ce se ascund în iarba înaltă. Dacă oricum nu prea putem schimba această realitate, măcar putem să ne ascuţim spiritul critic.

Noi, spiţerii de la Spiţeria lui Nilă, vă îndemnăm să răspândiţi pastila de mai sus zilele acestea, pentru prevenţia credulităţii, a stărilor tip „orbu’ găinilor” şi, în general, pentru o lună ianuarie mai sănătoasă din punct de vedere financiar.

Anunțuri

2 gânduri despre „Comerţul şi gazelele

  1. exposureone

    Sunt de acord cu matale. Si eu, fiind un fost vanzator, de top bineinteles, tot cadeam prada acestor tehnici pentru ca, da, mi se parea avantajos si „creerul” meu, in plin sentiment de sarbatoare, nu facea verificarea produs contra buzunar si zicea „Ia-l bai ca nu mai prinzi asa, si asa dai banii astia mai devreme sau mai tarziu.”
    Intr-adevar, nu strica sa te dai inapoi si sa te gandesti, bazat pe experiente anterioare (cand nu ai avut bani, dar l-ai urmarit pe toate site-urile si stii totul despre el, laptop-ul, de la caracteristici pana la preturi) ca totusi pretul va mai scadea. Eu, personal, nu mai cred reducerile de pe site-uri din cauza urmatorului exemplu: un Samsung S3 mini era 539 ron (poate 559) inainte de orice promotie.Cand a venit Black Friday s-a gasit cu reducere de 20% adica la 500 ron de la 600 ron. Iti dai seama ca se intampla cu toate (mai am cateva dar nu stau le detaliez).
    Anyway…eu sunt mandru sa spun ca nu mai pic in plasa acestor promotii, frenezii etc. pentru ca nu mai am bani 🙂 dar nici nu ma mai pasioneaza atat de mult tehnologia, mai ales ca toate fac acelasi lucru, doar ca unul mai repede ca celalalt. De aceea, cand e absolut necesar, imi voi lua un „leptop” cu i7, o tableta misto, un aparat foto mai bun si multe altele. Deocamdata am altele mai importante.
    PS: Deciziile legate de cumparaturi sunt luate mai usor cand nu mai ai bani :).

    Apreciază

    Răspunde
    1. Nilă Spiţerul Autor post

      O, da! Când vine vorba de promoţii şi reduceri, comercianţii noştri o cam dau cu oiştea în gard. Colegul Faringosept e un aprig luptător cu „fetele morgana” din comerţ; ia foc imediat când vede vreun şiretlic nou prin magazine.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s