Demotivarea și rețetele fericirii

Mă gândesc în fiecare zi la subiecte culese din experiența mea pe care sa vi le impărtășesc aici. Le am scrise pe hârtie, sunt aici, dar totuși nu am pornirea să scriu despre ele. Sunt povești cu greșeli pe care le fac de obicei managerii, organizațiile, greșeli pe care le facem toți, zi de zi, de care suntem conștienți, sau nu. Pentru fiecare am măcar o soluție punctuală, pe care o aplic întotdeauna, sau nu.

Dar totuși nu am pornirea să le aștern pe hârtie. Nu îmi vine să fiu atât de dur cu oamenii, nu vreau să îi cert pentru greșelile lor. Îmi place când greșesc, pentru că doar atunci se pot corecta, pentru că doar atunci se vede orizontul progresului. Și mai știu că progresul vine mai repede prin contabilizarea experiențelor pozitive, decât prin numărarea si soluționarea greșelilor. Cel puțin când vine vorba de oameni, nu de sisteme, așa este.Deci, poate că nu asta e calea de a progresa; de a lua o rețetă și de a o aplica punct cu punct, cu cumințenie, pentru fiecare defecțiune întâlnită la noi. Sunt sigur că puțini oameni gândesc așa și că imediat ce îți începi cariera, orice manager sfătos, cu experiență vastă, te va învăța să numeri greșeli și să corectezi. Calea de urmat e prin construcția personală bazată pe succese și pe experiențe pozitive.

De pildă, una din misiunile mele de actualitate este să fac un manager să fie entuziast și să își motiveze echipa (demotivarea – marea boală corporatistă nowadays). Un manager introvertit, cu experiență, dar fără rezultate în acest moment, care se dorește să fie păstrat în companie, însă nu oricum, ci doar dacă are rezultate imediate. Managerul meu se simte încolțit, are o stimă de sine scăzută și e pe cale să explodeze.

Deci, cum ați face cu el? Așa e că ați încerca să îl ajutați cu soluții, să îi dați sfaturi evocând situații similare din experiența voastră, în care ați reușit? Așa-i că ați încerca să construiți cu el o rețetă, să vedeți cu ce probleme se confruntă și care ar fi soluțiile? Nu e rău, dar unde e el în această ecuație? E ca și cum i-ați da o pătură unui bolnav cu febră, care tremură în fața voastră. Da! tremură, dar cauza nu e externă, ci vine din interior. La fel, soluția pentru demotivare vine din interior, însă poate fi stimulată de factori externi, iată cum:

  • Omul nostru are nevoie de mici succese pentru a-și întări încrederea în sine și în capacitatea sa de muncă. Dar rezultatele lipsind, vom căuta micile succese în comportamente. Știe și el care sunt comportamentele care duc la succes, dar apăsat de lipsa rezultatelor, renunță la unele din acestea, devine neglijent. O punctare pozitivă a lor le va stimula să mai apară, iar asta va duce la o creștere a rezultatelor. Oamenii au nevoie să vadă pașii pe care ii fac spre progres și nu toți au disciplina de a-i urmări, așa că îi vom arăta managerului nostru frecvent pașii (comportamentali) pe care îi face spre succes.
  • Omul nostru are nevoie de o garanție. Are nevoie să știe că are timp să facă pașii de care vorbeam mai sus, că este investit cu încredere pentru misiunea sa de refacere. Deci, nu are nevoie de admonestări. Și le livrează oricum singur, mai mult decât e necesar. Vinovăția este unul dintre cei mai mari inamici ai lui. Astfel, menținerea unui focus pe lucrurile pozitive pe toată perioada refacerii este esențială. Orice mustrare îl va întoarce la momentul inițial.
  • Omul nostru mai are nevoie de un anumit grad de autonomie. Pașii pe care îi face spre succes trebuie să fie creația lui exclusivă (aici vorbim de un manager cu experiență care, teoretic, știe ce are de făcut). Astfel, dacă lucrăm cu acest manager, nu vom face afirmații, ci vom pune întrebări care să îl ajute să își formuleze singur tactica de lucru.

Deci simplu, nu? Punctăm comportamentele pozitive care duc spre succes, nu criticăm, dăm asigurări în ceea ce privește susținerea noastră fără limită de timp, îl încurajăm să își definească pașii, iar la sfârșit putem să îi punem în față rezultatele la care a ajuns. Va fi uimit, extrem de motivat și foarte entuziast. Și dacă întoarcem aceste lucruri către noi vom vedea că ni se aplică întrutotul și nouă.

E un mecanism foarte simplu, logic și documentat științific. Cu toate acestea, într-o grămadă de companii (unele cu blazon), întâlnim multă mizerie și nefericire. Culmea e, că această stare de fapt poate fi schimbată extrem de repede de câțiva manageri care procedează așa cu echipele lor.

Și uite că, fără să vreau, v-am mai dat o rețetă. Voi ce rețete aplicați?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s